Despre mărturisirea la spovedanie şi ispăşirea păcatelor

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete

"Mărturisirea şi ispăşirea păcatelor sunt două lucruri diferite.

Iată cum avem noi păcatele:

1. Unele mărturisite, adică spuse înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic (la spovedanie) şi altele nemărturisite. Pentru păcatele mărturisite căpătăm de la duhovnic canonul de pocăinţă. Fiindcă cuprinde într-însul o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeşte ispăşire; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul şi de aceea ai alergat la spovedanie să capeţi liniştire, sigur că vei primi cu bucurie şi canonul. De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ispăşire de bună voie.

   Mulţi v-aţi mărturisit păcatele voastre şi totuşi cugetul vă mustră. Oare de ce? De aceea, că ori nu aţi primit leacul (canonul) după mărimea rănii făcută de păcate în suflet, ori că l-aţi primit, dar nu l-aţi făcut. Şi vă mai mustră cugetul chiar şi după ce aţi împlinit toată pocăinţa şi după ce veţi fi ispăşit păcatul acela, pentru că mai sunt şi păcate nemărturisite, şi până ce nu le veţi mărturisi pe toate şi nu veţi ispăşi de bună voie toate¹, nu veţi putea avea pace cu pârâşul vostru (cu cugetul sau conştiinţa). Căci cugetul nostru când ne mustră pentru păcatele noastre, să ştiţi că e glasul lui Dumnezeu în noi. Dacă noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu în noi ne-ar învăţa tainele lui Dumnezeu şi ne-ar răpi în Rai încă pe pământ fiind, dar nu poate de mulţimea şi greutatea păcatelor noastre. De aceea ne tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispăşirii şi al curăţirii (prin abţinere de la păcate, luptă cu patimile, rugăciuni, participarea deasă la Sfânta Liturghie, împlinirea canonului dat de duhovnic, post şi fapte bune aşa cum ne cere Evanghelia).

   Cugetul e veriga lui Dumnezeu şi de Dumnezeu pusă în noi, de care agaţă Dumnezeu mila Sa şi ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. Nu tânjim noi spre Dumnezeu, cum tânjeşte Dumnezeu spre noi [...] Până când încă mai zăbovim în păcate şi nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispăşirea păcatelor, ni se face bucurie şi pace şi lumină dumnezeiască.

   Dragostea arde relele. Fericit cine o are!

2. Cu păcatele nemărturisite are Dumnezeu altă socoteală; tot socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Ştiind Dumnezeu nătângia noastră, nu ne lasă părăsiţi în întunericul necunoştinţei, ci ne trimite necazuri sau canon fără voie. Asta-i ispăşirea de nevoie: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi şi orice altă suferinţă (prin nedreptăţi care ni se vor face, pierderea parţială sau totală a averii, moartea înainte de vreme a celor dragi, etc.) care ne îndoaie cerbicea.

   Ispăşirea de nevoie e, de obicei, mai aspră decât ispăşirea de bunăvoie, pentru că şi păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bună voie. Cu toate acestea, tu, în neştiinţa ta, te poţi împotrivi rânduielii lui Dumnezeu şi ceea ce îţi trimite Dumnezeu spre ispăşire să strici şi să întorci spre mai mare osândă, căci toate le poate Dumnezeu fără tine, dar ca să te mântuiască în lumea aceasta nu vrea fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi mâna ta. Destul îţi este că te cerceteză mereu şi atât de mult te roagă!

   Hotărâţi-vă astăzi şi mărturisiţi-vă şi cele nemărturisite ale voastre (păcatele, patimile şi viciile), căci acele-s verigile diavolului în care îşi prinde el cârligele. Luaţi seama că dacă nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scăpa de ghearele Iadului care într-aceste verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a Satanei care ne ia de minte să nu ne îndreptăm viaţa, ba, dimpotrivă, să lovim cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu („Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”, 1 Tim. 2, 4). Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, Satana ne împinge s-o scăpăm [...] de câte ori blestemaţi când aveţi necazuri, să ştiţi că lucrul acesta îl faceţi, loviţi cu ocări mâna lui Dumnezeu în dauna voastră, atrăgându-vă urgia lui Dumnezeu.

   ...cei care osândesc păcatele altora şi nu şi le văd pe ale lor; vor cădea şi ei întocmai".

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Ucigaşa cetate, Ed. Credinţa strămoşească)

Despre ispăşirea păcatului feririi de a avea copii şi al avortului părintele Arsenie Boca ne învaţă

„Sufletul e trimis de Dumnezeu în momentul conceperii şi Dumnezeu singur ştie ce va fi cu copilul acela, cu ce capacităţi ar fi venit în lume şi ce va fi şi ce va face în lume. Te trezeşti, numai cu ispăşirea, pentru copiii pe care nu i-ai lăsat să se nască (după voia lui Dumnezeu) şi i-ai avortat chiar”;

„Astăzi Irod s-a multiplicat, aproape că nu mai există familie în care Irod nu-şi ucide copiii². Doar puţini copii mai scapă. Acesta este un păcat strigător la cer [...]

Sângele lor cere răzbunare. Iar dacă vrei să scapi (de răzbunare) trebuie să pui în loc atâţia copii ai altor femei sărace şi să-i botezi (sau ia-i în grijă şi botezaţi) şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, cu încălţăminte, făină, bani de şcoală, până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea şi ce scoţi din copiii tăi, aceea să iasă şi din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea, fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îţi va ierta păcatul, căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Iar milostenia, cu osteneală, biruie înaintea judecăţii (lui Dumnezeu).

...faceţi întocmai, căci faţă de Dumnezeu nu te poţi plăti cu minciuni. Şi-ţi va spune Diavolul ca ai dat destul, numai aşa să te bage dator, ca să-i fii şi lui datornic şi să nu-ţi plăteşti faţă de Dumnezeu datoria. Să înveţi pe cele tinere să nu facă şi ele cum ai făcut tu (acest sfat ar putea fi împlinit şi prin răspândirea acestui pliant, a altor pliante despre naşterea de copii şi/sau avort sau prin implicare în activităţi pentru viaţă).

Să vă pocăiţi (de păcate) şi să nu mai păcătuiţi (dacă Dumnezeu le va mai dărui prunci celor care au săvârşit avorturi, toţi aceşti prunci trebuie primiţi cu dragoste). Să alergaţi la spovedanie curată (sinceră) [...] spovedania este uşa (uşa iertării păcatelor).

Cum trebuie să vă fie aşezământul minţii, al inimii şi al trupului vostru? Curăţite. Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte cu vicleşug; iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează şi ne vom bucura”.

(Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină, Editura Agaton)

1. „Dacă vei mărturisi toate păcatele tale, dar vei ascunde - de ruşine - numai un singur pă-cat, află că nu numai păcatele pe care le-ai mărturisit rămân neiertate, dar îţi mai adaugi [...] şi un alt mare păcat, al pângăririi celor sfinte, pentru această tăinuire”.
   (Sfântul Nicodim Aghioritul)
2. În România aproape că nu mai există familie care să nu-şi ucidă propriii copii prin avort sau mijloace contraceptive care au de foarte multe ori acţiune avortivă, de ucidere a embrionului (copilului) în primele zile de viaţă. Specialiştii atrag atenţia că, după 1989, numărul uciderilor prin avort a crescut foarte mult. S-au făcut peste 30 de milioane de astfel de ucideri.