Despre spovedanie
...marturisirea este o infatisare [...] prin grai, a faptelor rele, ca si a vorbelor si a gandurilor. (Sfantul Nicodim Aghioritul)
Una dintre marile datorii duhovnicesti ale crestinilor, este spovedania pacatelor. Inaintea lui Dumnezeu, toti suntem pacatosi, unii mai mult, altii mai putin. Dumnezeiasca Scriptura zice: Toti multe gresim (Fac. 8, 21; Iov 15, 14); Iar de vom zice ca pacat nu avem, pe noi insine ne inselam si adevarul nu este cu noi, iar daca ne vom marturisi pacatele noastre, credincios si drept este Dumnezeu, ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca de toata intinaciunea si nedreptatea (I In. 1, 8-9). Sfantul Simeon al Tesalonicului ne arata ca toti oamenii au datoria de a-si marturisi pacatele: arhierei, preoti, calugari si mireni (toti credinciosii).
Conditiile pe care trebuie sa indeplineasca Sfanta Spovedanie:
- spovedania trebuie sa se faca inaintea duhovnicului;
- spovedania trebuie sa fie completa, adica sa cuprinda toate pacatele facute din copilarie*; sau de la ultima spovedanie, sa nu ascunda nimic din cele facute;
- spovedania trebuie facuta de bunavoie, dupa marturia Sfantului Duh: si din voia mea ma voi marturisi Lui (Psalm);
- spovedania trebuie facuta cu umilinta, caci inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmul 50, vs. 18);
- la spovedanie se cuvine sa te invinovatesti numai pe tine, sa nu dai vina pe nimeni, nici chiar pe diavoli, nici pe oameni, nici pe alta zidire a lui Dumnezeu, spunand ca din cauza acestora ai facut pacatul, ci pe noi sa ne invinuim si sa zicem ca numai noi suntem pricina a pacatelor noastre si nimeni altul. Despre aceasta Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Daca vrei sa invinovatesti, invinovateste-te pe tine, iar la Pilde (in Biblie) gasim ca: Drept este cel ce se invinovateste pe sine. Sfantul Ioan Scararul zice: Spune si nu te rusina: a mea este umflatura, parinte, a mea este rana, dintru a mea lenevie s-a facut, iar nu dintr-a altuia. Nimeni nu este vinovat de aceasta, nici om, nici duh, nici trup, nici altcineva, fara numai lenevirea mea.
- spovedania se cuvine sa fie dreapta, adica sa spui adevarul, cum ai facut toate pacatele, insa fetei (persoanei) aceleia cu care ai gresit sa nu-i spui numele. Spune toate pacatele adevarat, aducandu-ti aminte ca Dumnezeu iubeste adevarul, dupa marturia Scripturii care zice: Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si Har (Iisus Sirah 4, 23). Rusinea aceasta pe care o vom suferi la spovedanie te scuteste pe tine de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu, dupa cum zice Sfantul Ioan Scararul: Caci nu este posibil fara de rusine a scapa de rusine;
- spovedania sa fie hotaratoare, adica sa luam inaintea duhovnicului o mare hotarare de a nu mai pacatui, ajutandu-ne noua dumnezeiescul Har, si sa voim mai bine sa murim de mii de ori decat sa pacatuim de acum inainte cu vointa noastra. De aceea zic Sfintii Parinti ai Bisericii ca: cel ce nu ia aceasta hotarare este cu un picior la duhovnic si cu altul la pacat; se marturiseste cu gura, iar cu inima cugeta sa faca pacatul din nou, asemanandu-se cainelui care se intoarce la varsatura sa. Acesta numai din obisnuinta se marturiseste, fiindca vine Nasterea Domnului sau Pastile sau pentru ca se primejduieste de moarte. Citim in "Pateric" ca un mare sihastru vedea sufletele pogorandu-se la iad, cum se pogoara fulgii de zapada in vremea iernii, si aceasta pentru ca nu se marturiseau cu adevarat si cu hotararea de a nu mai pacatui.
Pentru aceasta zice Sf. Vasile cel Mare: Nu se foloseste de marturisire nici se marturiseste cel ce zice la spovedanie numai ca a gresit, insa ramane iarasi in pacat si nu-l uraste. Fiindca nu cel ce a zis: "am gresit", apoi petrece in pacat, se marturiseste, ci acela care, dupa cum zice psalmul: "a aflat pacatul si l-a urat". (Psalmul 35)
Cinci sunt pazirile de pacat dupa marturisire, spre a nu cadea omul in pacate:
- Intaia pazire este aducerea aminte de moarte si a nu uita de pacatele tale. Asa facea imparatul David. Dupa ce Dumnezeu ii iertase pacatele, el isi aducea aminte de dansele totdeauna, dupa cum zice: Ca pacatul meu inaintea mea este pururea (Psalmul 50). Aducerea aminte de moarte ne ajuta foarte mult sa nu pacatuim, dupa marturia Sfintei Scripturi: In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau si nu vei pacatui niciodata (Iisus Sirah 7, 38). Cel ce pururea isi aduce aminte de pacatele sale sa nu-si inchipuie in minte fetele acelea cu care a facut pacatul, ca acest lucru este periculos pentru cel ce este inca stapanit de patimi. Sf Ioan Scararul arata acelasi lucru: Pentru pacatele cele trupesti si urate, sa nu-si aduca aminte cineva de chipul cu care le-a lucrat, iar de celelalte pacate pururea sa-si aduca aminte, ziua si noaptea.
- A doua pazire dupa spovedanie este fuga de pricinile pacatului. De aceea si zice un filozof: Aceleasi pricini duc totdeauna la aceleasi lucruri. Mai ales cel ce a alunecat in pacate trupesti sa fuga de prietenia si vorbirea cu persoanele cu care a pacatuit [...] sa le izgonesti departe de la casa ta. Si macar de ti-ar fi ruda sau prieten bun, adu-ti aminte de cuvintele Domnului care zice: De te sminteste pe tine ochiul tau cel drept, scoate-l pe el, si-l leapada de la tine; ca mai de folos iti este sa pierzi unul din madularele tale, decat tot trupul tau sa se arunce in gheena (Matei 5, 25). Sa nu crezi niciodata ca poti petrece impreuna cu persoanele acelea ce te vatama (te fac sa savarsesti pacate), ramanand nevatamat. Gandul acesta este inselator deoarece este scris: sa nu crezi pe vrajmasul tau in veac (Iisus Sirarh 12, 12) [...] De aceea zice si Sfantul Apostol Pavel: Fugiti de desfranare (I Tesaloniceni 4, 3). Este un lucru foarte intelept ca omul sa se teama de primejdia pacatului, dupa cum ne invata Sfanta Scriptura: Cel ce se teme de primejdie nu va cadea intr-insa (Iisus Sirah 3, 25).
- A treia pazire este deasa spovedanie. Precum berzele nu se mai intorc acolo unde li se strica cuibul, asa si diavolii fug de cei ce se spovedesc des. Deasa marturisire slabeste puterea demonilor.
- A patra pazire este cugetarea la infricosata Judecata de Apoi si la cuvintele ce le va spune Mantuitorul Iisus Hristos celor pacatosi: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. (Matei 25, 21).
- A cincea pazire este aducerea aminte de rautatea pacatului care ne desparte de Dumnezeu si de fericirea dreptilor din Rai, precum si aducerea aminte de vesnicele chinuri ale iadului, care nu vor avea sfarsit.
Cele cinci foloase ale desei spovedanii:
a) Primul folos este ca, precum pomii care se smulg des si se raresc, nu pot sa prinda radacina adanca in pamant, asa si obiceiurile cele rele si deprinderile pacatoase, prin marturisire deasa, nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se spovedeste;
b) Cine se spovedeste des tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie;
c) Cel ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada intr-un pacat de moarte, indata alearga si se marturiseste si intra in Harul lui Dumnezeu, caci nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului;
d) Al patrulea folos: pe unul ca acesta, il afla moartea curatit si in Harul lui Dumnezeu si avand mare nadejde de mantuire;
e) Unul ca acesta se opreste si se infraneaza de la pacate, aducandu-si aminte ca dupa putine zile se va marturisi din nou si va primi canon de la duhovnic [...]
Dumnezeului nostru slava, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
* Cine doreste sa se spovedeasca trebuie sa se cerceteze pe sine, cu multe zile inainte, cu cea mai mare atentie, exactitate si nepartini-re, sa tina minte sau sa-si scrie pacatele si sa le marturiseasca, pentru a fi iertate, pe toate.